Stare sufleteasca...durerea

   Uneori durerea nu cunoaşte limite. Vine nesăbuită şi te lasă să îţi îneci corăbiile,  în cea mai cruntă parte a omului: disperarea. Îţi absoarbe din energia cu care te mândreai mai ieri, acea energie iluzorie de “va fi (mai) bine”. Are un car de emoţii şi  ele nu ţin cont de rasă, vârstă, sex. Tine cont de slăbiciunile şi complexele noastre, de imaginile pe care ni le facem despre lume, în ce vrem sa ne identificăm.. Un bun prieten mi-a spus cândva, că omul intră în chinurile disperării, ale tristeţii profunde când nu mai este el. Când încercăm să fim ca ceilalţi, să fim un anumit Eu apare şi  durerea. Această fiinţă care ne lasă orfani de fericire şi de împlinire sufletească. Fericirea pe care nu o cunoaştem decât după ce am suferit. Suferinţă pe care nu o luăm în seamă decât după ce am fost, iluzoriu, fericiţi. Bucuria trăirii momentelor vieţii poate fi angrenată într-o serie de aspecte: speranţa, dorinţa şi superficialitate. Exista în sensul acesta si o explicaţie în popor:
  Ce nu şti nu te afectează!